🗞️ Buletin informativ Din aviație #4
TAROM a anunțat oficial intenția de a zbura din București spre aeroportul din Brașov, Norwegian intră pe piața din România, iar Statul Român va prelua 75% din acțiunile companiei low-cost Blue Air.
Salutare,
Acest buletinul informativ conține un număr de știri de pe piața locală mult mai mare decât de obicei, iar la nivel global avem noutăți despre schimbări de management, comenzi de avioane, rute noi și despre companii aeriene care caută investitori.
Din păcate, în această săptămână au avut loc două accidente aviatice, ambele în SUA, iar AIAS a publicat raportul final pentru un incident grav care a avut loc în 2018 pe aeroportul din București.
Mai multe detalii despre aceste subiecte, dar și alte știri importante sau interesante, puteți citi în continuarea acestui buletin informativ.
🆕 Din aviație poate fi acum accesat și la adresa www.DinAviatie.ro.
Începem cu știri…
🇷🇴 … din aviația locală
Statul Român va prelua 75% din acțiunile companiei low-cost Blue Air. Ministerul Finanțelor Publice a decis să execute garanția privind ajutorul de stat acordat companiei în vara anului 2020 din cauza neplății creditului contractat de compania low-cost de la Exim Bank. Pe larg aici.
Băncile au rambursat pasagerilor care au avut zboruri anulate de Blue Air aproximativ cinci milioane de euro, confirmă compania aeriană. Alte aproximativ șase milioane de euro sunt alocate de Blue Air în portofelele electronice ale clienților săi. Pe larg aici.
Romaero a reluat procedura de valorificare a unor active imobiliare din București (terenuri și două clădiri+teren). Prețul de pornire (total) pentru acestea începe de la 26,5 milioane de lei (fără TVA). Pe larg aici.
Terminalul de pasageri al Aeroportului Oradea va fi extins; suprafața construită a acestuia se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp. CJ Bihor a aprobat marți indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Pe larg aici.
Aeroportul Oradea va fi dotat cu echipamente și sisteme de control de securitate moderne. Valoarea proiectului este de 18.153.706,62 lei (TVA inclusă), iar 85% din sumă va fi asigurată din fonduri europene. Pe larg aici.
Tudor Constantinescu a fost numit ca administrator al HelloJets în 31 august 2022. Acesta este acționar și director general al AirConnect, iar în trecut a fost acționar în cadrul companiei Blue Air.
HelloJets a fost fondată de Cristian Rada, (încă) acționarul majoritar al Blue Air, însă în iunie 2022 compania a trecut în proprietatea RAMS Center SRL. Pe larg aici.
Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice din Consiliul de Administrație al Blue Air a fost schimbat. Ioan Cristian Purice îl înlocuiește în această funcție pe Iulian Ardeleanu. De asemenea, Oana Petrescu nu mai este președintele CA-ului Blue Air; aceasta a părăsit compania în septembrie 2022. Pe larg aici.
În intervalul 10-16 noiembrie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, 61 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute (cu 30 mai puține față de ultima raportare).
Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, de Ryanair (16), Wizz Air (14) și TAROM (8), restul de 23 fiind cumulate de celelalte companii aeriene care operează pe acest aeroport.
În intervalul de referință, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, au fost operate 1.865 zboruri, dintre care 1.715 regulate, fiind prelucrat un trafic de 203.625 de pasageri pe fluxurile de plecări, sosiri și tranzit.
Numărul total al pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România în luna octombrie a acestui an este de 1.943.284. Cifra se apropie de totalul pasagerilor înregistrați în octombrie 2019, fiind cu numai 3,67% mai mică. Creșterea înregistrată față de luna octombrie 2021 este de 61 de procente, anunță Asociația Aeroporturilor din România
HelloJets a făcut publică versiunea actualizată a schemei de vopsire care va fi aplicată pe avioanele sale.
➕ Alte noutăți de pe piața locală veți regăsi în secțiunea despre rute aeriene.
🌍 … din aviația globală
Un tribunal olandez a declarat joi că zborul Malaysia Airlines MH17 a fost doborât în 2014 de o rachetă de fabricație rusă trasă dintr-un câmp din estul Ucrainei. Pe larg aici.
Azul Linhas Aéreas a comandat trei Airbusuri A330neo, seria -900. Compania braziliană mai are în flotă cinci avioane de acest tip. Pe larg aici.
Embraer a prezentat companiilor aeriene japoneze modelul E195-E2 cu un avion din această serie vopsit în schema specială „TechLion”. În prezent companiile aeriene japoneze Japan Airlines și Fuji Dream Airlines operează 48 de avioane Embraer din prima serie E-jets. Producătorul brazilian de avioane nu are, încă, nici un client pentru E2 în Japonia. Pe larg aici.
Newark, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi americane, va deschide în decembrie 2022 noul Terminal A. Acesta va fi primul terminal nou construit pe acest aeroport în ultimii 34 de ani. Pe larg aici.
Frontier Airlines (SUA), TAP Air Portugal, Avianca (Columbia), EL AL Israel Airlines, Aeromexico și Air India au fost amendate în total cu 7,25 milioane de dolari din cauza faptului că nu au rambursat banii pasagerilor care au avut zboruri anulate sau a căror orar a suferit schimbări majore. Companiile aeriene vor rambursa clienților peste 620 de milioane de dolari. Pe larg aici.
Cele patru companii aeriene deținute de holdingul indian Tata și în care acesta este acționar majoritar ar urma să fuzioneze. Vistara (joint-venture al Tata cu Singapore Airlines) ar urma să fie absorbită de Air India, iar AirAsia India ar urma să fuzioneze cu Air India Express. Pe larg aici.
Compania de leasing neozeelandeză Airworks Holding a dat în judecată Olympus Airways. Airworks solicită companiei aeriene elene plata a 74 de milioane de dolari pentru leasingul avioanelor pe care aceasta le-a închiriat de la Airworks în ultimii ani. Pe larg aici.
Trezoreria Națională a Kenyei caută un investitor care să devină acționar majoritar al companiei aeriene Kenya Airways. Grupul Air France-KLM deține 7,76% din acțiunile acestei companii aeriene. Pe larg aici.
Și Africa de Sud caută investitori pentru falimetara South African Airways. Un posibil partener ar fi interesat să investească în SAA, însă doar dacă Guvernul șterge datoriile companiei aeriene. Pe larg aici.
Air Cairo ar urma să devină operator de avioane Embraer E190. Subsidiara companiei EgyptAir, care operează chartere și pe piața din România, operează în prezent o flotă compusă exclusiv din avioane din familia A320 produsă de Airbus. Pe larg aici.
Compania indiană SpiceJet încearcă să atragă capital nou și discută cu furnizorii săi o posibilă reeșalonare a datoriilor. Din cauza problemelor financiare operațiunile aeriene ale SpiceJet au fost afectate serios în ultimele luni. Pe larg aici.
Pasagerii companiei Emirates care vor avea zboruri cu aceasta din Terminalul 3 al DXB vor putea folosi tehnologia biometrică în fluxurile din aeroport de la începutul anului viitor, dacă-și dau acordul. Pe larg aici.
Și British Airways are un proiect pilot pentru implementarea tehnologiei biometrice în procesul de îmbarcare a pasagerilor, însă e disponibil doar pe ruta Londra LHR - Malaga. Pe larg aici.
Ca urmare a relaxării restricțiilor de intrare în Hong Kong, Cathay Pacific Airlines anunță vă la finalul acestui an va opera o treime din capacitatea de transport avută în 2019. Aceasta se așteaptă să atingă nivelul operațiunilor din 2019 abia în anul 2024. Pe larg aici.
Turkish Airlines a raportat rezultatele financiare pentru trimestrul 3 al anului 2022. Compania turcă a avut venituri mai mari cu 51,7% față de T3 al 2019 (6,07 vs 3,99 miliarde de dolari), iar profitul a crescut cu 108,5% față de T3 al 2019 (1,41 miliarde vs 675 de milioane de dolari). Pe larg aici.
Conducerea companiei ITA Airways (Italia) a fost schimbată, iar numărul membrilor Consiliului de Administrație a fost redus de la nouă la cinci. ITA Airways se află într-un (lent) proces de privatizare, interesate de aceasta fiind asocierile MSC + Lufthansa și fondul american Certares alături de grupul Air France-KLM și Delta. Pe larg aici.
ITA Airways va recepționa în 2023 nu mai puțin de 39 de avioane, nouă dintre acestea vor fi dedicate zborurilor lung-curier, iar alte 30 celor scurte și medii. Pe larg aici.
Consorțiul Foster + Partners și Buro Happold a câștigat competiția pentru designul mega-hubului de transport CPK care va fi construit în centrul Poloniei. Foster + Partners și Buro Happold vor fi responsabile de proiectarea clădirii terminalului de pasageri, a gării și a nodului de transport public. Pe larg aici.
Trei dintre cele patru Airbusuri A220-300 din flota Air Tanzania sunt reținute la sol. Compania aeriană se confruntă cu probleme tehnice care afectează motoarele Pratt & Whitney. Pe larg aici.
Thai Airways ar putea reintroduce în 2024 în serviciul comercial două Airbusuri A380. Compania are în flotă șase avioane de acest tip, însă doar două dintre acestea sunt deținute de aceasta. Pe larg aici.
Startupul britanic Hans Airways se confruntă cu probleme financiare, însă ar fi reușit să atragă o nouă rundă de finanțare. Compania intenționează să opereze zboruri comerciale regulate din Birmingham (Marea Britanie) spre Amritsar (India). Pe larg aici.
Fitch Ratings a revizuit în creștere ratingul pe termen lung atribuit grupului Ryanair Holdings plc de la Stabil la Pozitiv. Pe larg aici.
Noua companie aeriană care va fi anunțată de Arabia Saudită, cunoscută acum ca RIA, ar urma să-și înceapă operațiunile aeriene până la finalul anului 2022. Anterior oficialii saudiți au declarat că RIA ar urma să devină operațională abia în 2024. Pe larg aici.
Grupul Lufthansa a comandat de la compania germană Recaro (Aircraft Seating) 24 de mii de scaune pentru clasa economică. Acestea vor fi instalate în Airbusuri A330 și Boeinguri 747-4i din flotele Lufthansa și Swiss. Pe larg aici.
🗺 … despre rute aeriene
AeroItalia a ajustat programul de zbor a celor două rute pe care le va opera spre și dinspre Bacău din decembrie 2022; compania italiană va zbura în România doar timp de șase săptămâni. Pe larg aici.
Wizz Air a solicitat aprobarea pentru a opera zboruri comerciale regulate de pe trei aeroporturi românești către trei destinații din Turcia. De asemenea, TAROM va suplimenta numărul zborurilor săptămânale de pe ruta București - Istanbul - București în sezonul de vară 2023. Pe larg aici.
Compania maghiară Aeroexpress Regional va continua să opereze zboruri comerciale regulate spre Cluj Napoca și are Brașovul în vizor. Zborurile spre Cluj Napoca ar urma să fie reluate la jumătatea lunii decembrie 2022. Pe larg aici.
TAROM a anunțat că primul avion comercial care va ateriza pe aeroportul din Brașov va fi din flota acesteia, iar de la finalul anului 2023 intenționează să lanseze ruta București - Brașov. Pe larg aici.
După anunțul făcut de directorul TAROM, Greenpeace România critică intenția companiei aeriene de stat de a zbura între București și Brașov. Pe larg aici.
Norwegian, companie aeriană low-cost cu baze operaționale în Scandinavia, intră pe piața din România. Din iunie 2023 aceasta va zbura pe ruta Oslo - București - Oslo de două ori pe săptămână. Pe larg aici.
Tel Aviv devine a 12-a destinație către care Wizz Air va zbura din Suceava. Compania low-cost va inaugura ruta spre cel mai aglomerat oraș din Israel în ianuarie 2023. Pe larg aici.
Blue Air a solicitat 42 de sloturi de aterizare/decolare pe aeroportul Heathrow, însă i-au fost alocate 0. Cu toate acestea, compania low-cost deține 14 sloturi săptămânale pe aeroportul londonez, acestea fiind închiriate în martie 2022 de la Air Canada. Info apărută prima dată pe contul nostru de Twitter.
Paris este a doua destinație europeană, după Londra, a JetBlue. Din vara anului 2023 compania americană va zbura din New York JFK spre Paris CDG cu Airbus A321neoLR. JetBlue va fi în competiție directă pe această rută cu cinci companii aeriene. Compania americană ar urma să opereze în viitor și ruta Boston - Paris CDG. Pe larg aici.
British Airways va lansa în sezonul de vară 2023 o nouă rută spre SUA din Londra LHR. Cincinnati va deveni în 5 iunie 2023 a 27-a destinație BA din Statele Unite, țară către care va opera în vara anului viitor aproximativ 300 de zboruri pe săptămână. Pe larg aici.
⚠️ … despre accidente și incidente aviatice
Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a finalizat raportul final în cazul incidentului grav de aviație civilă produs în data de 30 martie 2018, pe pista 08L a Aeroportului Internațional Henri Coandă București, în care a fost implicat un Airbus A320neo Pegasus Airlines. Pe scurt: eroare de pilotaj. Pe larg aici.
Un avion de tip Swearingen SA-227 Expediter operat de Ameriflight a aterizat forțat pe un teren de golf situat la aproximativ 2,7 mile nautice distanță față de pista aeroportului Waukesha din statul american Wisconsin. Avionul, înmatriculat N247DH, avea la bord trei membri ai echipajului și 53 de câini. Pe larg aici.
Două avioane din perioada celui de-al Doilea Război Mondial s-au ciocnit în aer, la joasă altitudine, în timpul unui show aviatic care a avut loc în Dallas (SUA). Pe larg aici.